CABINET DE AVOCAT

BLAGA ALEXANDRU-SORIN

Cabinetul este orientat către litigii cu impact patrimonial și profesional: contracte neexecutate, creanțe, despăgubiri, executare silită, litigii între profesioniști, precum și conflicte de muncă și asigurări sociale.

Solicitați o consultație

Contractul nu este respectat sau aveți o creanță neachitată?

Analiza documentelor și a mijloacelor juridice disponibile pentru executarea obligațiilor, recuperarea creanțelor sau repararea prejudiciului.

Solicitați o consultație

respice finem

Despre mine

Deviza „Respice finem” („adică în tot ceea ce faci, consideră adesea ceea ce dorești ca fiind lucrul care îți dirijează toate gândurile pe calea către obținerea obiectului dorinței tale”) exprimă filosofia care îmi ghidează activitatea profesională. Inspirată din ideea potrivit căreia fiecare demers trebuie orientat către scopul urmărit, aceasta reflectă modul în care abordez fiecare cauză: prin analiză atentă, planificare riguroasă și construirea unei strategii juridice adaptate obiectivului legitim al clientului.

Mă numesc Alexandru Blaga, sunt avocat definitiv în cadrul Baroului Alba și titular al Cabinetului de avocat Blaga Alexandru-Sorin.

Mi-am orientat activitatea în principal asupra soluționării litigiilor, cu accent pe raporturile contractuale și patrimoniale, executarea obligațiilor, litigiile dintre profesioniști, precum și pe litigii de muncă și de asigurări sociale. Fiecare dosar este analizat individual, având în vedere particularitățile situației de fapt, cadrul juridic aplicabil și soluțiile care răspund cel mai bine intereselor clientului.

Consider că rolul avocatului începe cu mult înainte de primul termen de judecată. O reprezentare juridică eficientă presupune înțelegerea în profunzime a situației juridice, evaluarea realistă a opțiunilor disponibile și pregătirea riguroasă a fiecărui demers procedural.

Lucrez direct cu fiecare client, punând accent pe comunicare, transparență și implicare pe întreaga durată a mandatului. Fie că este vorba despre un contract neexecutat, o sumă de bani nerecuperată, un litigiu privind proprietatea, o contestație la executare sau o acțiune în despăgubiri, fiecare cauză este analizată individual, în funcție de documentele existente, probele disponibile, termenele aplicabile și obiectivele urmărite.

Primul pas către soluția potrivită este informarea corectă. Solicitați o consultație!

Fiecare caz merită toată atenția și respectul cuvenit.

Probleme juridice?

I. Contracte, obligații civile și litigii patrimoniale

Contractul valabil încheiat are putere de lege între părți (art. 1270 C. civ.), iar la neexecutare creditorul poate alege între executarea silită în natură, rezoluțiune/reziliere și daune-interese (art. 1516 C. civ.), fără o ordine impusă în materia remediilor neexecutării

II. Litigii cu profesioniștii

Penalitatea poate fi redusă de instanță când este vădit excesivă față de prejudiciul previzibil la încheierea contractului, fără a coborî sub cuantumul obligației principale (art. 1538 și art. 1541 C. civ.)

III. Executare silită

IV. Dreptul muncii - consultanță și litigii

Decizia de concediere se contestă la instanță în termen de maxim 45 de zile de la comunicare, termen procedural a cărui nerespectare atrage decăderea. Decizia de sancționare (inclusiv sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă) se contestă în termen de maxim 30 de zile de la comunicare.

V. Asigurări sociale - pensii și prestații

Exemple de litigii în care acordăm asistență

Notă juridică pentru impreviziune: instanța poate adapta sau înceta contractul devenit excesiv de oneros doar dacă schimbarea împrejurărilor e ulterioară contractului, rezonabil imprevizibilă, neasumată ca risc, și a fost precedată de o încercare de negociere cu bună-credință (art. 1271 C. civ.)

Modul de lucru

Evaluare inițială

Analizăm contractele, înscrisurile relevante, deciziile, fluturașii de salariu, deciziile de pensie și corespondența cu angajatorul/autoritățile.

Strategie juridică

Stabilim temeiurile legale, termenele procedurale și pașii esențiali (conciliere, acțiune în instanță, contestație administrativă).

Probatoriu

Identificăm și structurăm probele (înscrisuri, martori, expertize, documente medicale).

Reprezentare și comunicare

Te reprezentăm în fața instanțelor și autorităților, menținându-te informat asupra evoluției dosarului.

Alte litigii civile:

Pe lângă activitatea desfășurată în principal, cabinetul preia selectiv și alte litigii civile privind asociații de proprietari, drepturi reale (dreptul de proprietate, uzufruct, uzucapiune, acțiuni de rectificare a cărții funciare, grănițuire, anularea titlurilor de proprietate). Fiecare mandat este analizat individual, în funcție de complexitatea cauzei și disponibilitatea necesară pentru asigurarea unei reprezentări juridice de calitate.

Domeniile principale de activitate

Contracte, obligații civile și litigii patrimoniale

Asistență și reprezentare juridică în litigii privind executarea obligațiilor contractuale, acțiuni în pretenții, recuperarea creanțelor, răspunderea contractuală și delictuală, rezoluțiune/reziliere, despăgubiri, obligații de a face, evacuări, revendicări, proprietate, servituți, uzufruct și alte litigii privind protejarea patrimoniului

Litigii cu profesioniștii

Asistență juridică în raporturile dintre societăți comerciale, PFA-uri, întreprinderi individuale, profesii liberale și alți profesioniști, inclusiv recuperarea creanțelor, facturi neachitate, penalități contractuale, contracte de furnizare, prestări servicii, antrepriză, livrări neconforme și întârzieri la plată.

Executare silită

Contestații la executare, inclusiv atacarea clauzelor abuzive, suspendare, popriri, executări imobiliare și recuperarea creanțelor, punerea în executare a obligațiilor de a face sau de a nu face

Litigii de muncă

Asistență și reprezentare juridică în conflicte individuale de muncă, Contestarea concedierilor și a sancțiunilor disciplinare, Cercetare disciplinare, Drepturi salariale, Ore suplimentare și condiții de muncă, Discriminare și hărțuire, Răspundere patrimonială, litigii privind raporturile de muncă, Clauze speciale și modificări CIM, Relația cu ITM/instituții

Asigurări sociale

Pensii (stabilire / recalculare / contestații); Indemnizații și prestații sociale(medicale maternitate, șomaj), Accidente de muncă și boli profesionale. Cabinetul acordă, în funcție de natura și complexitatea fiecărei cauze, asistență și reprezentare și în alte litigii civile, inclusiv în materie de succesiuni, acțiune de partaj, uzucapiune, rectificări de carte funciară și alte raporturi juridice patrimoniale.

Fiecare cauză este analizată individual, iar strategia juridică este construită în funcție de particularitățile speței și de obiectivele clientului. Dacă litigiul dumneavoastră nu se regăsește printre domeniile prezentate, vă invităm să ne contactați pentru a evalua posibilitatea preluării mandatului

Review de la clienți

Sara Rad a scris în data de 26-Iulie-2025: 

"Domnul avocat, Alexandru-Sorin Blaga, s-a implicat foarte mult in problema ce am avut-o de rezolvat, cu empatie si pasiune in documentare si consultanta. Il recomand cu incredere!"

Boca Ana Maria a scris în data de 26-Iulie-2025: 

"Domnul Avocat Blaga Alexandru-Sorin este un profesionist desăvârșit precum și un om nemaipomenit, care acordă deosebită atenție problemelor persoanei în cauză. Profesionalism, competență, empatie și o comunicare mereu promptă sunt câteva dintre calitățile care îl recomandă,"

Korody Endre a scris în data de 04-Mai-2025:

"A fost disponibil intr-un interval foarte scurt si s-a interesat de problema in prealabil pentru a se putea pregati inainte de intalnire. A fost foarte amabil si a oferit raspuns exact la solicitare."

Albescu Daniela Mariana a scris în data de 01-Apr-2025: 

"Revin in completarea recenziei despre domnul avocat Blaga Alexandru Sorin, este un om minunat,chiar și după încetarea contractului el tot ajută cu informații juridice. Un avocat dedicat meseriei de avocat . Aveți tot respectul meu."

Albescu Daniela Mariana a scris în data de 28-Mar-2025: 

"Vă mulțumesc sincer pentru sprijinul acordat în redactarea actelor de care aveam nevoie. Apreciez enorm disponibilitatea și expertiza dumneavoastră și sunt recunoscătoare pentru ajutorul oferit. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot și vă doresc mult succes în continuare!"

Georgel Săveanu:

"Recomand cu încredere serviciile avocatului Blaga Alexandru-Sorin. M-a asistat rapid și eficient în înființarea unui SRL, redactarea hotărârilor și alte aspecte legale și administrative, inclusiv probleme auto. A fost mereu prompt, implicat și foarte bine informat, colaborând excelent cu experți din alte domenii. Profesionist de încredere!"

Daniela Albescu:

"Un avocat profesionist, implicat și de încredere Am colaborat cu domnul avocat Alexandru - Sorin Blaga și am fost foarte mulțumită de profesionalismul, claritatea explicațiilor și promptitudinea cu care a tratat cazul meu. S-a implicat cu seriozitate, a comunicat constant și mi-a oferit sprijin real pe tot parcursul procesului. Îl recomand cu încredere celor care au nevoie de un avocat competent și empatic."

Alin:

"M-a ajutat cu mult profesionalism, răbdare și implicare. A știut să explice totul pe înțelesul meu și să mă ghideze pas cu pas. Mulțumesc din suflet pentru ajutor și pentru atitudinea pozitivă!"

S Mihai:

"Un avocat foarte bine pregătit, serios și dedicat. Explică totul clar, are răbdare și găsește mereu soluții potrivite. Recomand cu încredere pentru profesionalismul și implicarea de care dă dovadă."

Adrian:

"Recomand cu mare încredere! Domnul este extrem de profesionist și răbdător, explicându-mi fiecare etapă cu calm."

Sebastian Blaga:

"Un profesionist serios și de încredere, care își face treaba foarte bine. Recomand cu toată încrederea."

Dragos Nedelcu:

"Recomand cu încredere. După experiențe neplăcute în Alba, în sfârșit un profesionist la care pot apela."

Dragoș Stan:

"Recomand cu încredere serviciile domnului avocat, este foarte implicat si eficient."

Georgiana Dragoș:

"Profesionalism, seriozitate și devotament. Recomand 5/5"

Contact

Locație cabinet:

Alba Iulia, Piața Iuliu Maniu, nr. 16, biroul 10, jud. Alba

Program de lucru:

Luni – Vineri: 09:00 – 18:00
Weekend: doar în cazuri urgente

Modalități de contact

Consultații online disponibile

Prin Zoom, Google Meet sau WhatsApp

– doar cu programare.

Timp mediu de răspuns:

în aceeași zi sau în maximum 48 de ore

Întrebări frecvente

Ce tipuri de litigii contractuale preluăm?

Activitatea cabinetului este axată pe litigii privind executarea obligațiilor contractuale, acțiuni în pretenții, rezoluțiunea și rezilierea contractelor, nulitatea și anularea actelor juridice, răspunderea contractuală, despăgubiri și obligații de a face sau de a nu face. Cabinetul acordă asistență și în litigii privind interpretarea clauzelor contractuale, penalitățile de întârziere și obținerea unor hotărâri care să țină loc de act autentic

În cazul neexecutării obligațiilor contractuale, pot fi avute în vedere mai multe demersuri juridice, în funcție de situația concretă: notificarea debitorului, solicitarea executării obligației, formularea unei acțiuni în pretenții, cererea de despăgubiri, rezoluțiunea sau rezilierea contractului, ori recuperarea creanței prin proceduri judiciare. Alegerea demersului potrivit depinde de contract, de probe, de termenul de prescripție, de prejudiciul produs și de obiectivul urmărit.

Recuperarea creanței față de un profesionist presupune, în primă etapă, verificarea documentelor (contract, facturi, comenzi, livrări, corespondență), stabilirea cuantumului creanței și identificarea temeiului juridic. În funcție de aceste elemente, se alege procedura: somație prealabilă, ordonanță de plată pentru creanțe certe și lichide sau acțiune în pretenții pe drept comun.

Contestația la executare poate fi formulată împotriva executării înseși, împotriva unui act de executare sau în cazul în care se invocă lămurirea înțelesului, a întinderii sau aplicării titlului executoriu. Termenul general este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare contestat, conform art. 715 C. proc. civ. Respectarea acestui termen este esențială; nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de a mai contesta executarea sau actul respectiv

În ce termen trebuie contestată o decizie de concediere?

Decizia de concediere poate fi contestată la instanța de judecată competentă în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare în termen de 30 de zile de la comunicare. Nerespectarea acestui termen atrage decăderea din dreptul de a mai contesta decizia. Din acest motiv, este esențial ca documentele să fie analizate cât mai rapid după comunicarea deciziei.

Erorile frecvente în deciziile de pensie privesc: stagiul de cotizare incomplet valorificat, perioade lucrate nereflectate, venituri neluate în calcul, greșita încadrare în condiții de muncă (grupă de muncă, condiții deosebite/speciale), aplicarea eronată a legislației sau a punctajului. Fiecare dintre acestea poate justifica o contestație, cu condiția existenței documentelor doveditoare (carnet de muncă, adeverințe de venit, adeverințe de grupă).

Colaborarea presupune parcurgerea a patru etape: evaluarea inițială (analiza contractelor, deciziilor, înscrisurilor și corespondenței relevante), stabilirea strategiei juridice (identificarea temeiurilor legale, termenelor procedurale și a pașilor de urmat), pregătirea probatoriului (organizarea înscrisurilor, identificarea martorilor, verificarea necesității unei expertize) și reprezentarea în fața instanțelor și autorităților competente, cu informarea permanentă a clientului.

În litigiile civile patrimoniale, de muncă și de asigurări sociale, termenele procedurale sunt stricte și, de regulă, sancționate cu decăderea. O decizie de concediere, o sancțiune disciplinară, o decizie de pensie sau un act de executare silită trebuie analizate rapid, înainte de împlinirea termenului legal de contestare. O analiză timpurie permite și construirea unui probatoriu solid, care poate influența decisiv rezultatul cauzei.

Un avocat de încredere oferă siguranța de care aveți nevoie în momentele dificile.

Programați o întâlnire chiar acum!

Scroll to Top